Cum??? Alina Gorghiu: “Din când în când e permis în politică să mai faci și artificii.”

Alina Gorghiu (senator PNL), dar și jurist de profesie, susține că “din când în când este permis să mai faci și artificii” referindu-se la posibilitatea ca parlamentarii să voteze articole de lege neconstituționale.

Alina Gorghiu se referea la votul din Comisia Juridică din Camera Deputaților, unde într-o primă fază a fost acceptat amendamentul PNL ca Legea privind instituirea Stării de Alertă să intre în vigoare imediat și nu la 3 zile de la publicarea în Monitorul Oficial așa cum prevede Constituția României.

„Sigur… Constituția spune un lucru, colegii mei au făcut un amendament. Să știți că din când în când e permis în politică să mai faci și artificii astfel încât măsurile adecvate unei situații de urgență să poată fi puse în aplicare pentru că dacă există această sincopă de care PSD-ul a tot menționat-o și anume aceea de trei zile până la publicarea în Monitorul Oficial trebuie să existe și o soluție tehnică de rezolvare a ei.
Nu este nici primul și nici ultimul articol care poate fi declarat ulterior neconstituțional de către Curtea Constituțională dacă cineva va sesiza Curtea Constituțională pe Legea privitoare la Starea de Alertă.
Dacă nu o va sesiza atunci 3 zile vom avea aceleași măsuri care vor fi intrat în vigoare imediat de la promulgarea în Monitorul Oficial. Deci practic nu e o problemă de fond, legea va rămâne aceeași, doar că va intra în vigoare de la publicarea în Monitorul Oicial nu la trei zile. Nu văd de ce poate afecta… ba dimpotrivă… poate beneficia toată lumea”, a mai spus Alina Gorghiu.

Distribuie:

Lasă un răspuns