Programul „Prima seră”: Producătorii de legume și fructe din România ar putea primi un ajutor de stat de maximum 200.000 de euro pentru înființarea de sere.
Programul Prima Seră pentru micii fermieri. Un ajutor de stat în valoare de până la 200.000 de euro va fi acordat producătorilor agricoli care construiesc spații protejate (sere și solarii) de minim 1.200 de metru pătrați.
Senatul a adoptat, înainte de finalul anului trecut, o lege privind instituirea unei scheme de ajutor de stat pentru producătorii agricoli de legume și fructe prin Programul „prima seră”. Potrivit legii, ajutorul de stat instituit prin prezenta schemă se acordă o singură dată per beneficiar pentru serele nou înființate pe o suprafață de minimum 1.200 mp.
Valoarea ajutorului de stat reprezintă 80% din valoarea investiției și se acordă o singură dată, dar nu poate depăși 200.000 de euro, echivalentul în lei la cursul Băncii Naționale a României, atât în cazul persoanelor juridice și persoanelor fizice înregistrate fiscal conform prevederilor OUG 44/2008, cât și în cazul cooperativelor agricole și grupurilor/organizațiilor de producători.

Cine poate lua bani prin Programul ”Prima seră”: Condiții pentru beneficiari
Ajutorul de stat prin Programul ”Prima seră” se acordă solicitanților care îndeplinesc cumulativ următoarele condiții:
a) să fie persoană juridică, persoană fizică înscrisă în Registrul agricol și înregistrată fiscal conform prevederilor OUG 44/2008, cu modificările și completările ulterioare, cooperativă agricolă înființată, organizată și care funcționează potrivit Legii nr.566/2004, grup/organizație de producători, după caz;
b) să dețină și să exploateze, în nume propriu sau prin membrii cooperatori/asociați, suprafețe cultivate cu legume și fructe, destinate consumului uman, pe o suprafață de minimum 1.200 mp;
c) să nu se afle în lichidare sau faliment la data accesării ajutorului de stat fără a fi emisă o decizie definitivă a instanțelor judecătorești de constatare a falimentului până la această dată;
d) să aducă documente justificative prin care să se facă dovada că sera este nou înființată. Potrivit legii adoptate de Senat, sera este definită ca o ”construcție special amenajată cu acoperiș și cu pereți din sticlă sau din material plastic pentru adapostirea și cultivarea plantelor care nu suportă frigul”.
Fondurile necesare schemei instituite prin prezenta lege se asigură de la bugetul de stat, prin bugetul Ministerului Agriculturii și Dezvoltării Rurale, care va fi responsabil pentru implementarea prevederilor noii legi și de modul exact cum va fi aplicat Programul ”Prima seră”, dacă inițiativa legislativă va fi aprobată și de Camera Deputaților în acest an.

Schema de ajutor de stat ”Prima seră” trebuie notificată și aprobată de către Comisia Europeană.
Abia apoi, Guvernul ar trebui să adopte normele de aplicare a programului de susținere a producătorilor de legume și fructe în spații protejate.
Motivare: România e dependentă de imoporturi de legume și fructe ”România se confruntă cu o dependență semnificativă de importurile de legume și fructe, ceea ce afectează stabilitatea pieței interne și siguranța alimentară.
Prin sprijinirea construirii de sere, propunem stimularea producției locale, ceea ce va conduce la o reducere a importurilor și la o ofertă mai diversificată de produse proaspete pentru consumatori.
Valoarea ajutorului de 80% din investiție, cu un plafon de 200.000 de euro, va permite producătorilor mici și medii să adopte tehnologii moderne, sporind astfel competitivitatea acestora pe piață.
Investițiile în sere vor genera locuri de muncă și vor contribui la dezvoltarea economică a comunităților rurale.
Schema de ajutor va încuraja agricultorii să investească în tehnici de cultivare moderne și sustenabile, contribuind astfel la creșterea eficienței și la reducerea impactului asupra mediului.
Vezi aici și alte proiecte de sere de legume, realizate în România: click pentru vizualizare aici.
Acest aspect este crucial în contextul schimbărilor climatice și al necesității de a adopta practici agricole mai responsabile, se arată în expunerea de motive a inițiativei legislative privind Programul ”Prima seră”.
„Prima seră” nu ar fi primul program de acest fel derulat la nivel național. Un proiect similar este și cel dedicat producătorilor de legume acordat prin „Programul de susţinere a producţiei de legume cultivate în spaţii protejate”, ajutoare de minimis promise și pentru 2025. Programul din urmă vizează susținerea producției de tomate, ardei gras și/sau lung, gogoșar, castraveți, fasole păstăi, salată, spanac și ceapă verde.
„Orice ajutor care poate fi acordat producătorului român, mai ales cel din agricultură, e foarte bine venit”, ne-a declarat Marius Ilie, consultant senior (FONDURI-EURO.RO), care activează în domeniul accesării de fonduri europene, încă din anul 2002.

„Suntem deficitari pe majoritatea produselor de consum cu provenință din agricultură, din sectoarele: legume, fructe și chiar carne. Pentru a acoperi acest deficit, orice astfel de tip de intervenții financiare, atât pentru producătorii existenți, cât și pentru introducerea în circuitul agricol al altora noi, poate aduce un plus, atât pentru sistemul economic, dar și pentru client și consumator: vom avea tot timpul la dispoziție produse de sezon, produse proaspete și calitative.” a mai declarat consultantul Marius Ilie.
Pentru informații și consultanță specializată, puteți accesa pagina web: www.fonduri-euro.ro



Very good https://is.gd/tpjNyL
Awesome https://shorturl.fm/oYjg5
https://shorturl.fm/N6nl1
https://shorturl.fm/m8ueY
https://shorturl.fm/a0B2m
https://shorturl.fm/YvSxU
https://shorturl.fm/5JO3e
Join our affiliate program and start earning today—sign up now! https://shorturl.fm/rb7tI
https://shorturl.fm/Kfu50
https://shorturl.fm/n18PQ
https://shorturl.fm/IIVgK
https://shorturl.fm/CoOAH
https://shorturl.fm/1CJKZ
https://shorturl.fm/vDIVw
https://shorturl.fm/7XpKE
https://shorturl.fm/FUfWn
https://shorturl.fm/klR3k
https://shorturl.fm/46JJl
https://shorturl.fm/Xwr8r
https://shorturl.fm/gbSMc
https://shorturl.fm/QKdVF