Oficialii FRF au elaborat calendarul finalului de sezon din Liga 1, după ce UEFA a acceptat să prelungească termenul de comunicare a numelor echipelor ce vor participa în viitoarea ediție a cupelor europene. Având în vedere Ordinul nr. 601/971/2020 emis de Ministerul Tineretului și Sportului și Ministerul Sănătății pentru reluareaCiteste…

Distribuie:

Clubul de fotbal FCSB a anunţat, joi seara, că a ajuns la un acord cu atacantul francez Harlem Gnohere pentru rezilierea contractului. Gnohere, în vârstă de 32 de ani, care a jucat la FCSB din ianuarie 2017, a a adunat 115 partide oficiale în toate competiţiile tricoul roş-albastru, reuşind săCiteste…

Distribuie:

Ministrul Tineretului şi Sportului, Ionuţ Stroe, a avut o intervenție Live la PRO X, dar nu știa ce avea să-l aștepte. În timp ce vorbea, telefonul cu care se filma a căzut și l-a arătat pe domnul ministru în toată splendoarea, pe canapea, doar în cămașă și chiloți. Reacția luiCiteste…

Distribuie:

Ministrul Agriculturii, Adrian Oros a declarat că în noua Ordonanță Militară, va susține revenirea asupra deciziei de a interzice vânătoarea la mistreți, în această perioadă. ”Vânătoarea la mistreţi va fi din nou permisă! După cum știm cu toții, datorită măsurilor luate pentru combaterea pandemiei au fost interzise anumite activităţi printreCiteste…

Distribuie:

Jurnaliștii spanioli au făcut un clasament cu cei mai buni 10 decari ai echipei FC Barcelona: ”Este unul dintre cei mai buni fotbaliști ai anilor 90. Cu el, România a atins cel mai bun rezultat din istoria sa. Avea o minunată viziune a jocului și un control magic a balonului.”Citeste…

Distribuie:

Lorenzo Sanz, fostul președinte al clubului de fotbal Real Madrid între anii 1995-2000, a murit la câteva zile după ce fusese infectat cu coronavirus. Acesta avea 76 de ani, iar anunţul decesului a fost făcut chiar de fiul acestuia. “Tocmai s-a stins din viaţă tatăl meu. Nu a meritat acestCiteste…

Distribuie:

Oficialii UEFA au decis amânarea lui Euro 2020 pentru vara anului viitor. Astfel, Euro 2021 se va derula între aceleași date, 11 iunie – 11 iulie. În aceste condiții, sunt sanșe ca România să își poată duce la îndeplinire obligațiile asumate (construirea stadioanelor necesare, metrou sau în cel mai răuCiteste…

Distribuie: