Mihai Eminescu – mai mult decât „poetul național”

Pe 15 ianuarie, România îl evocă pe Mihai Eminescu, dar, dincolo de festivism și citate devenite aproape ritualice, Eminescu rămâne un spirit viu, incomod și profund actual. Nu doar un poet al iubirii și al naturii, ci un intelectual complet: jurnalist, filosof, gânditor politic și conștiință critică a timpului său.

Eminescu – omul din spatele mitului

Eminescu nu a fost un visător rupt de realitate, așa cum este adesea prezentat. A fost un om al contradicțiilor: romantic și lucid, sensibil și necruțător în analiză, melancolic dar radical în idei. A trăit intens, a iubit pasional, a muncit enorm și s-a consumat până la epuizare.

Puțini știu că mare parte din viața sa a fost dedicată gazetăriei. Articolele sale politice, publicate în special în presa vremii, sunt surprinzător de actuale: vorbește despre corupție, superficialitate, dependență economică, pierderea identității naționale și despre o clasă politică ruptă de popor. Limbajul este tăios, uneori dur, dar mereu argumentat.

Poetul care a gândit România

Pentru Eminescu, România nu era doar un spațiu geografic, ci o idee. Credea într-o cultură solidă, într-un stat clădit pe educație, muncă și demnitate. Era sceptic față de „forme fără fond” și avertiza că modernizarea mimată, fără temelii reale, duce la fragilitate socială.

În poezie, această viziune se traduce printr-o tensiune constantă între ideal și real, între absolut și condiția umană. De la „Scrisorile” sale filozofice până la lirica de dragoste sau meditațiile cosmice, Eminescu caută sensul, ordinea și adevărul.

Versuri mai puțin citate, dar esențiale

Eminescu nu înseamnă doar „Luceafărul”. În manuscrisele sale se află versuri tulburătoare, intime, uneori fragmentare, care dezvăluie un om vulnerabil și profund conștient de trecerea timpului:

„Ieri
e așa departe,
azi e deja trecut,
mâine e tot ce-a mai rămas.”

Aceste rânduri, simple în aparență, spun poate mai mult despre Eminescu decât orice discurs solemn.

De ce Eminescu contează și azi

Pentru că a scris despre ce ne doare și ne înalță și astăzi:

• Despre dragostea de țară autentică: „Patriotismul nu este numai iubirea pământului în care te-ai născut, ci mai ales iubirea trecutului, fără de care nu există iubire de țară.”
• Despre iubire cu o intensitate sfâșietoare: „De câte ori, iubito, de noi mi-aduc aminte / Oceanul cel de gheață mi-apare înainte…”
• Despre timp, moarte și sensul existenței – teme veșnice, pe care le-a îmbrăcat în versuri de o muzicalitate și profunzime greu de egalat.

Într-o lume grăbită, superficială și dominată de zgomot, Eminescu ne obligă la oprire. Ne cere profunzime, răbdare și gândire critică. Nu este comod, nu este ușor de „consumat”, dar tocmai de aceea este necesar.

Eminescu nu aparține trecutului. Aparține celor care mai au curajul să gândească, să simtă și să pună întrebări incomode.