Un diplomat roman al Ambasadei Romaniei la Kabul in Afganistan, si-a pierdut viata intr-un atentat ce a avut loc luni seara, ora 22:00, ora României.
Ministrul afacerilor externe, Ramona Mănescu a declarat:
„Este un moment foarte tragic pentru România pentru că un om şi-a pierdut viaţa, un om tânăr şi-a dat viaţa pentru a-i salva pe ceilalţi, într-un efort de a combate acest atac terorist. Este incredibil că avem în continuare aceste atacuri teroriste. Este la ordinea zilei această situaţie şi este incredibil. A fost ţintită Ambasada, misiunea României de acolo, a fost un atac susţinut cu maşini capcană, tiruri de mitralieră, aşa cum sunt obişnuiţi teroriştii talibani să acţioneze”.
Aceasta a mai precizat că diplomatul român mort făcea parte din structura de securitate a misiunii diplomatice şi avea 43 de ani.
ويديو از حادثه حمله انتحارى شب گذشته در شهر کابل pic.twitter.com/RXpVK0LI1j
— Pajhwok Afghan News (@pajhwok) September 3, 2019
„Este dureros că am pierdut un om, era născut în 1976, este o pierdere pe care nu o putem trece uşor cu vederea. Am transmis susţinerea noastră familiei, ne vom ocupa să-i aducem pe toţi acasă , să refacem clădirea misiunii în condiţii de securitate”, a mai spus ministrul de externe.
Cel puţin 16 persoane au murit, iar alte 119 au fost rănite după ce un vehicul a explodat în capitala afgană Kabul, în apropierea unei clădiri folosite de organizaţiile internaţionale, au informat serviciile de urgenţă, relatează Reuters.

