Şeful DIICOT a declarat, astăzi, vineri 6 septembrie, că cercetarea penală a fost extinsă pe numele Elenei Dincă, soţia lui Gheorghe Dincă, pentru complicitate la omor.
„În data de 23 august 2019 s-a dispus extinderea urmăririi penale in rem şi pentru complicitate la omor urmare a sesizării formulate de mama victimei Melencu Luiza Mihaela în data de 22 august 2019 cu privire la o presupusă activitate infracţională a numitei Dincă Elena, soţia inculpatului”, a spus Felix Bănilă.
Criminalul Gheorghe Dincă, acuzat de alte două violuri comise.
Felix Bănilă – şeful DIICOT, a declarat, că, după audierea mai multor persoane, s-a extins urmărirea penală pentru încă două infracţiuni de viol comise de Gheorghe Dincă asupra altor persoane decât Alexandra Măceşanu şi Luiza Melencu.
„Procurorii, atât personal cât şi prin intermediul ofiţerilor de poliţie judiciară delegaţi au procedat la audierea a numeroase persoane în calitate de martori atât ca evoluţie a anchetei, cât şi ca urmare a solicitărilor formulate de părţile civile şi de reprezentanţii acestora. Ca urmare a declaraţiilor luate, prin Ordonanţa din 22 august 2019 s-a dispus extinderea urmăririi penale sub aspectul săvârşirii a două infracţiuni de viol în raport de alte două persoane vătămate decât cele precizate anterior”, a spus șeful DIICOT.
La începutul lunii august, procurorii au emis un ordin european de anchetă pentru Italia şi au dispus comisie rogatorie către autorităţile din SUA, pentru a identifica eventualele activităţi ale lui Gheorghe Dincă.
„Confirmăm emiterea în 7 august 2019 a unui ordin european de anchetă către autorităţile judiciare din Italia, pentru obţinerea informaţiilor necesare, precum şi dispunerea unei comisii rogatorii către autorităţile judiciare din SUA la data de 26 iulie. În 6 august s-a dispus comunicarea datelor privind existenţa conturilor bancare a datelor, privind veniturile şi tranzacţiilor imoblizare, conturile societăţilor comerciale deţinute de inculpat, de soţia sa, fiica sa, cei trei fii, de ginere”.
Potrivit lui Felix Bănilă, pe 14 august 2019, cele 4 maşini ale lui Gheorghe Dincă au fost indisponibilizate.
„La 19 august s-a dispus efectuarea unor activităţi pe teritoriul Italiei pentru identificarea bunurilor mobile şi imobile si a sumelor de bani din activităţi ilicite. La aceaşi dată s-a dispus instituirea măsurii asiguratorii a sechestrului asupra soldului contului deschis de inculpat la BRD şi asupra eventualelor sume de bani viitoare”, a mai spus Felix Bănilă – șeful DIICOT.

