ECATERINA TEODOROIU S-A NĂSCUT LA 14 IANUARIE 1894

Ecaterina Teodoroiu (născută Cătălina Vasile Toderoiu la 14 ianuarie 1894, Vădeni, astăzi cartier în componența municipiului Târgu-Jiu – d. 22 august 1917 lângă Panciu, România) a fost o cercetașă și participantă la Primul Război Mondial, unde a murit la sfârșitul bătăliei de la Mărășești luptând în fruntea unui pluton de infanterie al Armatei Române.

Provenită dintr-o familie modestă din Oltenia, Ecaterina a plecat la București pentru a deveni învățătoare, iar acolo a contribuit la înființarea primelor organizații de cercetași din țara ei. După intrarea României în Primul Război Mondial, a activat ca asistentă medicală pe frontul din regiunea ei natală. Din dorința de a-i răzbuna pe toți cei patru frați ai ei care muriseră în lupte, Ecaterina a cerut să fie transferată la o unitate de combatanți. A fost luată prizonieră, a evadat și a fost rănită de două ori. În spital, a fost decorată de casa regală și avansată la gradul de sublocotenent. Din această postură a participat la bătălia de la Mărășești, unde a murit comandând un pluton de infanterie.

 

Celebrată ca eroină națională după terminarea războiului, imaginea ei a fost la început marginalizată și apoi distorsionată de regimul comunist.

S-a născut la Vădeni (astăzi parte a orașului Târgu Jiu), județul Gorj în Regatul României, într-o familie de agricultori care mai aveau alți cinci băieți și două fete. A început studiile la școala primară din sat și le-a continuat la una din Târgu Jiu, perioadă de când datează schimbarea numelui ei în Ecaterina Teodoroiu (după cum a fost scris în catalogul clasei). A continuat studiile până în 1909 la școala româno-germană din Târgu Jiu și apoi a mers la un gimnaziu-pension din București cu scopul de a deveni învățătoare. Acolo, a avut contact cu primii cercetași din România, intrând în 1913 în cohorta „Păstorul Bucur”.

Consiliul de Administrație al Băncii Naționale a României a decis, în ședința din 30 iulie 2019, lansarea în circulație, în cursul anului 2020, a unei bancnote care va avea pe una dintre fețe portretul Ecaterinei Teodoroiu. Bancnota va avea valoarea nominală de 20 de lei. 

 

Distribuie:

Lasă un răspuns