„Noi am spus că stăm de vorbă, dar nu ne plac aroganțele. Sfatul meu prietenesc, colegial este să mai lase aroganțele. Din politica românească cel mai arogant om a fost Adrian Năstase și a ajuns istorie. Eu nu-i doresc să ajungă pe urmele lui Adrian Năstase și să lase aroganțele. Decența și respectul față de combatanți este cea mai bună abordare”, a spus Rareș Bogdan despre președintele USR, Dan Barna.
Prim-vicepreședintele PNL i-a atras atenția “tânărului domn Dan Barna” că USR nu are primari așa cum are PNL.
„Sfatul meu pentru tânărul domn Barna este ca atunci când vorbește de Partidul Național Liberal să se uite exact la câți primari are PNL, la câte orașe codunce PNL, ce primării conduce PNL, să se uite că orașele mari ale României în frunte cu Cluj, Oradea, Timișoara, Alba, Reșița, Ploiești, Suceava, Piatra Nemț, Roman, Botoșani, Târgu Jiu. Și orașe mai mici ca Urlați, Comănești, Sinaia, Sebeș sunt conduse de primari liberali. Cred că PNL a dovedit că are în interiorul său suficiente resurse pentru a avea dreptul să pună candidați pentru cele șase sectoare și pentru Primăria Generală a Capitalei”, a mai spus Rareș Bogdan.
„Domnul Barna reprezintă un partid care la ultimele alegeri a luat 12% din câte îmi amintesc. Noi reprezentăm un partid care a câștigat alegerile, care în primul tur a câștigat cu un scor de aproape 40%. La alegerile europarlamentare Partidul Național Liberal a fost primul partid pe țară și a luat un scor de 28%. Domnul Barna reprezintă un partid care a luat 22% sau 23%. PNL are 1.100 de primari, domnul Barna reprezintă un partid care nu are niciun primar”.
„Diferențele de opinie pe care le-au prezentat atât tabăra PLUS cât și tabăra USR, domnul Vlad Voiculescu și domnul Nicușor Dan, arată că PNL a atins cel puțin doi candidați foarte bine plasați în sondajele de opinie.
Așa că eu îi spun domnului Barna să se ocupe de USR pentru că au suficiente probleme în teritoriu, să ne spună dacă sunt de dreapta sau de stânga și să lase Partidul Național Liberal să se ocupe de guvernarea României pe care dânșii au refuzat-o și să ne lase să ne facem strategia electorală, care prevede câștigarea primăriei Capitalei cu un candidat propriu și cu șase candidați pe sectoare”, a mai declarat Rareș Bogdan.


