Un român în noul film “Columbo” produs de Netflix

Istoricul Adrian Cioroianu a venit cu o informație plăcută:

O stire placuta si surprinzatoare! Site-ul de stiri parizian CestQuoiCa.org anunta ca la Hollywood (SUA) s-a decis continuarea faimosului serial de televiziune “COLUMBO”, celebru in toata lumea – inclusiv in Romania, unde acel simpatic politist/personaj ne-a colorat chiar si cei mai opaci ani ai comunismului!

Marea surpriza este ca rolul “locotenentului Columbo” va fi jucat de un francez de origine romana: dl Gabriel Badea Paun – membru al apreciatei trupe de actori amatori “Le Bobard” din Paris si, totodata, cunoscut unora dintre dvs. prin cartile sale de Istorie sau de Istoria Artei (unele traduse si in romaneste).

Noua serie COLUMBO va cuprinde trei sezoane a cate 10 episoade, va fi realizata de televiziunea Netflix si de studiourile “Claptrap” (Los Angeles), iar filmarile vor debuta la inceput de aprilie a.c. Primele episoade vor fi filmate in alb-negru, ca omagiu adus inceputului televiziunii“.

 

 

Gabriel Badea-Păun s-a născut la 20 ianuarie 1973 în oraşul Sinaia, este absolvent al Facultăţii de Istorie a Universităţii Bucureşti şi doctor în istoria artei al Universităţii Paris IV-Sorbona cu o teză despre „Antonio de La Gandara (1861-1917), un portraitiste de la Belle Epoque”. Este autorul a cinci volume, apărute la Bucureşti şi Paris între 1997 şi 2008: „Monarhi europeni. Marile modele. 1848-1914”, „Carmen Sylva, uimitoarea Regina Elisabeta a României”, „Portraits de Société XIXe-XXe siècle”, apărut aproape concomitent la New York, Londra şi Paris, distins cu Prix du Cercle Montherlant – Académie des Beaux-Arts în 2008, „Le Style Second Empire, Architecture, décors et art de vivre”, „Mecena şi comanditari. Artă şi mesaj politic”. A fost distins cu Premiul „Alexandru Tzigara-Samurcaş – Fundaţia Magazin Istoric”, 2010 Medalia pentru Loialitate Regele Mihai, 2010. Este Cavaler al Ordinului Meritul Cultural, 2009.

Stră-străbunicul său a fost profesorul de limba română al Regelui Ferdinand.

Gabriel Badea-Păun declara în 2016: “Biografia lui Carmen Sylva rămâne cea mai cunoscută dintre cărțile mele în România, poate și datorită faptului că a avut cinci ediții apropiate în timp – între 2003 și 2012 – și a avut o lansare pe măsură la Institutul Cultural Francez. Lansarea s-a făcut în prezența MMLL Regele și Regina și era pentru prima dată când onorau cu prezența un astfel de eveniment. Judecând după numeroasele articole apărute în presă, a fost chiar neașteptat de bine primită, cel puțin pentru mine.”

 

Distribuie:

Lasă un răspuns