Ludovic Orban va depune luni la Parlament lista de miniştri şi programul de guvernare actualizat

Premierul Ludovic Orban a anunţat că luni va depune la Parlament lista de miniştri şi programul de guvernare actualizat, în vederea demarării procedurilor de învestire a noului Guvern.

Ludovic Orban: ”Luni vom avea o reuniune a Biroului Politic Naţional şi vom supune votului colegilor din PNL programul reactualizat şi lista Guvernului. Tot luni le vom trimite spre Parlament, astfel încât să reducem cât mai mult posibilitatea boicotului procedural pe care-l planifică PSD.”

“Obiectivul nostru fundamental este să dăm puterea oamenilor din nou, iar acest se poate face doar prin alegeri anticipate. România este ţinută prizonieră de o majoritate parlamentară retrogradă, conservatoare, antireformistă.

Singura soluţie pentru a asigura o bună guvernare României este ca românii să-şi aleagă din nou un Parlament reprezentativ, care să fi o oglindă fidelă a opţiunilor actuale ale populaţiei.

Pentru a se ajunge la alegeri anticipate, Parlamentul trebuie să respingă două guverne.

Parlamentarii PNL sunt mandataţi să participe la şedinţele de plen de învestire şi să nu voteze Guvernul, astfel încât să se poată dizolva Parlamentul și să se organizeze alegeri anticipate.

Distribuie:

Lasă un răspuns