”Noi când am demarat toate procedurile legate de anticipate, vom realiza toate eforturile pentru atingerea acestui obiectiv, pentru că altfel cei care-şi imaginează că pot să-şi salveze scaunul, pensia specială şi leafa nemeritată până la finalul mandatului chiulind de la lucrările Parlamentului, boicotând deciziile constituţionale şi regulamentare îşi fac un calcul greşit.
Oprobiul public va fi uriaş şi va sancţiona grav orice formaţiune politică ce va încerca să torpileze proiectul de declanşare a alegerilor anticipate”, a declarat Ludovic Orban într-o conferință de presă organizată luni 10 februarie.
„Nu am purtat, nu intenţionez şi nu voi purta niciodată discuţii cu liderii PSD privitoare la procedura alegerilor anticipate. Se pare că, la ora actuală, social-democraţii fug ca dracul de tămâie de alegerile anticipate”, a mai declarat Orban.


