Convenția Anuală a Pro România a avut și sare și piper

PRO România a organizat duminică reuniunea Convenţiei Anuale. Cu această ocazie, preşedintele partidului, Victor Ponta, a lansat „Manifestul politic PRO România 2020-2024” ce conţine zece priorităţi pentru dezvoltarea României.

Au fost invitați: Mircea Diaconu, Călin Popescu Tăriceanu, Gabriela Firea, Marcel Ciolacu, Alex Coita.

Gabriela Firea – primar general al capitalei și Președintele PSD București

„Am acceptat din prima secundă invitația domnului președinte Victor Ponta, colegului nostru Victor, de a fi astăzi împreună, pentru că, și asta toți românii o știu, a fost premierul cel mai performant pe care l-a avut România în ultimii ani. Trebuie să vedem de ce am schimbat trei premieri în trei ani și de ce nu am ales în fruntea Guvernului premieri ca Victor Ponta. Să ne punem această întrebare. Dacă nici acum nu sunt dată afară din CEx, înseamnă că s-a schimbat PSD”, a declarat Gabriela Firea.

Marcel Ciolacu – președinte PSD și președintele Camerei Deputaților

“Revenind, mă uit în sală şi văd mulţi colegi. În minte îmi vin vorbele mamei mele, atunci când eu şi fraţii mei mai întârziam, ea ne spunea: `Hai, treceţi odată acasă’”, a declarat Ciolacu.

Acesta a recunoscut și faptul că Victor Ponta a fost un premier bun.

 

Marcel Ciolacu, a lansat și o ofertă de alianță cu Victor Ponta.

”Știu că sunt mulți dintre dumneavoastră care nu doresc o alianță cu PSD. Știu și faptul că de la PSD sunt mulți care nu doresc alianță cu Pro România. Vă înțeleg trăirile și vi le respect. Înainte, însă, de a lua o decizie, într-un grup mai mic sau mai mare, să știți că trebuie să ținem cont și de ceea ce doresc românii. Victor Ponta este un om rațional și înțelege situația dificilă în care ne aflăm (…) Înainte de a fi PSD-ist sau de la Pro România, cu toții suntem români. Situația este dificilă, dar avem un om, Ludovic Orban, nici nu știu cum să-i spun: demis sau desemnat. Un coleg glumea și mi-a spus că ăsta este demisemnat”

În replică, Ponta n-a respins varianta, însă a explicat că deciziile vor fi luate în forurile statutare.

”Nu vreau să jucăm la mize mici, să ne dea şi nouă cineva un secretar de stat, cine ştie ce funcţie. Dacă aş fi vrut lucrul ăsta, puteam să mă înţeleg şi cu doamna Dăncilă şi cu noua doamnă Dăncilă, numită Orban. E diferenţă doar de pantofi între cei doi. Cred că toţi vă doriţi să facem altceva, să reuşiţi să schimbăm nişte lucruri şi din fericire pentru noi nu sunt alții care să îşi dorească aceleaşi lucruri”

Președintele Camerei Deputaţilor, Marcel Ciolacu a ţinut să infirme zvonurile că a avut probleme cu colegii săi, Claudiu Manda și Mihai Tudose, care nu au fost de acord ca acesta să participe la eveniment.

Călin Popescu Tăriceanu – președinte ALDE

Ne apropie lupta împotriva hegemoniei partidelor mari, care fac tot posibilul pentru a duce la dispariția partidelor mai mici. S-ar putea ca colaborarea pe care am avut-o în susținerea lui Mircea Diaconu să nu se încheie aici, pentru că ne unește lupta împotriva celor două partide mari. Este un blat ordinar între cele două partide mari!”, le-a transmis Tăriceanu celor prezenți.

“ALDE a fost în permanență atacat de partidele mari. Prima care a încercat să îngroape ALDE a fost doamna Dăncilă, cea care a încercat să își pună tocul fin pe gântul ALDE. Acum la fel face și domnul Orban. Știu că sunteți într-o zi festivă, dar nici dumneavoastră nu sunteți ocoliți de aceste probleme. Vă urez să vă țineți tari!”, a mai spus Călin Popescu Tăriceanu, la Convenția Națională a Pro România.

 

Distribuie:

Lasă un răspuns