Ministrul Marcel Boloș a discutat cu studenții despre apelul de proiecte care le va finanța inițiativele antreprenoriale
Reprezentanții studenților au fost interesați de condițiile pe care trebuie să le respecte pentru a depune proiecte și a accesa finanțările, dar și de modalitățile de realizare a parteneriatelor.
Alte întrebări au vizat modalitățile prin care stundeții pot beneficia de aceste finanțări în cazul în care universitățile la care sunt înscriși nu contractează fonduri în cadrul apelului.
Ministrul Marcel Boloș și experții MFE au explicat cum pot participa asociațiile studențești și au precizat că studenții pot să se înscrie și la proiecte ale altor universități, cu condiția ca planurile lor de afaceri să fie unele bune. De asemenea, nu există restricții în ceea ce privește facultățile la care strudiază, ci vor fi vor fi analizate planurile de business propuse.
Cu o alocare de 20 milioane euro și finanțat prin Programul Operațional Capital Uman, acest apel de proiecte va fi lansat în consultare publică pe 6 aprilie. Ghidul solicitantului urmează să fie publicat pe 5 iunie 2020, iar proiectele vor putea fi depuse în perioada 10 iunie – 31 iulie 2020. Proiectele depuse vor fi evaluate în perioada august – octombrie 2020.
După această perioadă va urma cea a pregătirii studenților, a întăririi abilităților lor antreprenoriale, a elaborării planurilor de afaceri și a selectării celor mai bune dintre ele. Studenții ale căror planuri de afaceri vor fi selectate pentru a fi finațatate vor putea urma programe de internship în companii cu activități cât mai apropiate planurilor de afaceri propuse. În această etapă vor fi acordate subvențiile. După aceasta, timp de un an de zile studenții vor deveni antreprenori și vor beneficia de sprijinul administratorilor de schemă, iar pentru următoarele șase luni tinerii antreprenori vor fi monitorizați, iar afacerile înființate de ei trebuie să se autosusțină pe piață.
Schema finanțării start-up-urilor, în forma din prezent, presupune:
-Ajutor de minimis de 40.000 euro – minimum 2 locuri de muncă create;
– Ajutor de minimis de 60.000 euro – minimum 3 locuri de muncă create;
– Ajutor de minimis de 80.000 euro – minimum 4 locuri de muncă create;
– Ajutor de minimis de 100.000 euro – minimum 5 locuri de muncă create.
Banii vor fi acordați în două tranșe – 75% la înființarea companiei, iar cea de-a doua, de 25%, în momentul în care antreprenorii vor face dovada că pot realiza profituri de 30% din grantul inițial de 75%. În primul an de activitate vor fi finanțate și salariile angajaților firmelor înființate.
Vor putea depune proiecte în cadrul acestui apel:
– Ministerul Educației Naționale și structuri/ agenţii/ organisme relevante, subordonate/ coordonate de către acesta;
– Instituţii de învăţământ superior publice şi private, acreditate;
– Şcoli doctorale şi graduale cu personalitate juridică, inclusiv parteneriate între acestea și sectorul privat/ centre de CDI;
– Institute/ centre de cercetare acreditate, inclusiv institute de cercetare ale Academiei Române;
– Academia Română;
– Angajatori;
– Asociaţii profesionale, camere de comerţ şi industrie;
– Instituții și organizații membre ale Pactelor Regionale și Parteneriatelor Locale pentru Ocupare și Incluziune Socială.
Grupul țintă eligibil este format din studenți, doctoranzi și cercetători post-doctorat. Fiecare proiect va presupune formarea a cel puțin 300 studenți carevor beneficia de sprijin pentru dezvoltarea competențelor lor antreprenoriale.
Pentru a se putea înscrie, studenții trebuie să aibă dovada că urmează cursurile unei unități de învățământ superior public sau privat (acreditată) în unul din următoarele domenii: IT, robotică, automatizări industriale, biotehnologii, industrie alimentară la nivel de licență sau masterat (studenți).
Reprezentanții studenților au propus ca finanțările să fie acordate și celor care se specializează în alte domenii. Ministrul Boloș a explicat însă că domeniile sunt cele prevăzute în Strategia Națională de Competitivitate, dar sfera de aplicabilitate a proiectelor este lărgită.
Mai multe detalii gasiti si aici: www.startup-euro.ro sau www.fonduri-euro.ro

