”Marş afară din guvern nenorocitule!”

Fostul președinte al României, Traian Băsescu, se alătură tuturor celor care critică decizia ministrului de interne, Marcel Vela.

Marcel Vela, a anunţat marţi că prescura de Paşte poate fi luată vineri şi sâmbătă din locurile special amenajate în afara bisericilor şi că pe declaraţia obligatorie credincioşii trebuie să menţioneze numele lăcaşului de cult din zona de rezidenţă.

Pâinea binecuvântată, în formă de mici prescuri, stropită cu aghiazmă şi vin, numită Paşti, sfinţită anul acesta în Joia Mare, va fi distribuită credincioşilor în zilele de vineri şi sâmbătă, în intervalul orar 7,00 – 17,00, în toate parohiile din Patriarhia Română, în locuri special amenajate, în afara lăcaşurilor de cult, de către personalul angajat al bisericii şi de către voluntari, evident cu respectarea măsurilor de protecţie – mască sanitară, distanţă socială – distanţa fiind marcată în faţa locului special amenajat, exact ca la magazinele alimentare”.

Traian Băsescu a reacționat foarte dur: ”Marş afară din guvern nenorocitule!
Încet, dar sigur, ministrul de interne reușeşte să devină panarama publică numărul 1, depășindu-l pe “curajosul” Ponta, cel care cu deplină lașitate a abondonat lupta cu efectele unui incendiu grav, dar local. Panarama de procuror ratat s-a speriat de moarte și s-a refugiat în Turcia, abandonând şi guvern şi partid şi….
Acum, Ponta este pe toate televiziunile dând sfaturi cum să rezolvăm problemele. Uitând că a abandonat din prima clipă și oamenii afectați de incendiul de la Colectiv și familiile acestora și sistemul medical prins pe picior greșit.
O altă stea a demagogiei de ultimă speță domină la concurență cu Ponta dezbaterea publică, “ministrul cu elice”. De dimineață până seară, cu geci asortate la ochelarii top gun, cu freza bine apretată cu fixativ să nu îi ia vântul părul, precum mie suvița, Vela, nu mai predidește dând interviuri din elicoptere, creând emoţii şi îngrijorare bravelor reporteriţe precum că elicopterul nu are vizibilitate bună sau că bate vântul în parbrizul elicopterului.
Pas cu pas, demagogul cu elice a reuşit să-l ajungă pe Ponta şi în demagogie şi în ticăloşie.”

Băsescu nu îl iartă nici pe Raed Arafat, găsindu-l vinovat pentru număr mic de teste care se efectuează în prezent în România.

”Fără scrupule, Vela secondat de Arafat, au stabilit efectuarea unui număr cât mai mic de teste, lăsând ca mulţi oameni, în primul rând vârstnici, să moară în casele lor, fără să ştie că sunt infectaţi, fără să ştie de ce se sufocă, fără să primească nicio şansă la viaţă în lipsa asistenţei medicale.
Între timp, propaganda iohanisto – liberală, declară triumfalist că cele câteva sute de morţi sunt un mare succes. Cei care au murit fără asistenţă medicală în casele lor din mediul rural, din oraşele mici, nu sunt în statisticile lor.
Canaliile dorm liniştite şi îşi savurează succesul de a-i ne fi păcălit şi pe români şi pe străini, la adăpostul recomandărilor Profesorului în microbiologie Alexandru Rafila.
Dar licheaua vrea mai multă glorie şi atunci merge până acolo încât de la tribuna Ministerului de Interne începe să coordoneze activităţile BOR mergând până la a face pulbere toată acţiunea de protejare a populaţiei prin izolare.
Şi pentru că licheaua este deja la stadiul la care picioarele şi capul nu-i mai sunt pe pământ, crezându-se cel puţin un substitute pământean al celui care va învia în noaptea de Sâmbătă spre Duminică, s-a gândit să facă din poliţişti un soi de cântăreţi în corul bisericii.”

Traian Băsescu, îl numește, ironic, pe ministrul de interne, ca fiind ”Noul trimis al lui Dumnezeu pe Pământ”

”Noul trimis al lui Dumnezeu pe Pământ pune toate maşinile Poliţiei Române şi toţi poliţiştii să purceadă la împărţit lumină în Noaptea Sfântă a Învierii. Mă mir că nu trebuie să citească şi ceva din Biblie la scara fiecărui bloc.
Vela, pe ce punem pariu că n-ai curaj să distribui poliţiştilor haine preoţeşti că uniforme tot nu au primit de câţiva ani.
BOR notează faptele tale bune Vela, iar credincioşii iţi vor rămâne recunoscători până în ziua votului.
Marş afară din guvern nenorocitule!
PS – Vitejii lideri sindicali din poliţie stau pitiţi să vadă cum se sfârşeşte şi să ştie de partea cui să fie.”

Distribuie:

Lasă un răspuns