Laura Codruța Kovesi a câștigat la CEDO (Curtea Europeană a Drepturilor Omului) procesul prin care a contestat decizia de revocare din funcția de procuror-șef al DNA.
Potrivit CEDO, România a încălcat drepturile procurorului-şef al Direcţiei Naţionale Anticorupţie, prin revocarea acesteia din funcţie înainte de încheierea mandatului.
Cu unanimitate de voturi, Curtea a decis că “reclamantei i s-a refuzat accesul la o instanță pentru a contesta încetarea prematură a mandatului său de procuror șef al Direcției Naționale Anticorupție, ca urmare a opiniilor și pozițiilor pe care le-a exprimat public în calitatea sa profesională în ceea ce privește reformele legislative care afectează sistemul judiciar, astfel, că i s-a încălcat dreptul la un proces echitabil (Articolul 6 din Convenţia Europeană a Drepturilor Omului) şi dreptul la libera exprimare (Articolul 10 din Convenţie).
Extras din decizia CEDO:
“153. Cu privire la acest aspect, trebuie să se constate că, în decizia sa din 30 mai 2018, Curtea Constituțională a menționat în mod expres că, în împrejurările specifice ale cauzei reclamantei, instanțele administrative aveau competențe limitate de a revizui decretul prezidențial pentru înlăturarea reclamantului. De fapt, Curtea Constituțională a considerat că o astfel de revizuire se limita la legalitatea stricto sensu a decretului, mai precis la autoritatea emitentă, la temeiul său juridic, la existența propunerii de eliminare de către ministrul justiției, precum și la transmiterea acestei propuneri către CSM spre aprobare, la semnare și, dacă este cazul, la publicarea acesteia în Monitorul Oficial (a se vedea punctul de 62 mai sus). Având în vedere aceste limite specifice stabilite de Curtea Constituțională, Curtea consideră că o plângere depusă la instanțele administrative nu ar fi fost eficace decât pentru legalitatea externă a decretului prezidențial examinat, oferind astfel doar o revizuire formală. O astfel de cale nu ar fi fost o cale de atac eficientă pentru a se afla în centrul plângerii reclamantei — faptul că mutarea sa a fost o sancțiune disciplinară nelegală declanșată de opiniile exprimate în mod public în contextul reformelor legislative — care ar fi necesitat o examinare a temeiniciei și a legalității decretului în cauză.
154. Având în vedere cele de mai sus, în lipsa unor exemple de jurisprudență la nivel național cu privire la cazuri similare și având în vedere caracterul obligatoriu și specific al deciziei adoptate de Curtea Constituțională în prezenta cauză, Curtea nu este convinsă că reclamantul a avut o cale de atac internă disponibilă pentru a ataca în mod eficient în fața instanței pe care aceasta din urmă a intenționat să o conteste, și anume motivele retragerii sale din funcția de procuror șef al DNA prin Decretul prezidențial din 9 iulie 2018, în conformitate cu Hotărârea Curții Constituționale din 30 mai 2018. Orice posibilitate de control jurisdicțional a fost limitată la revizuirea formală a decretului de eliminare, în timp ce examinarea caracterului adecvat al motivelor, pertinența faptelor invocate pe care s-a întemeiat retragerea sau îndeplinirea condițiilor legale de validitate, în special aprobarea propunerii ministrului justiției de CSM în conformitate cu articolul 54 alineatul (4) din Legea nr. 303/2004 (a se vedea punctul de mai 73 sus) a fost exclusă în mod expres. Prin urmare, amploarea controlului jurisdicțional de care dispune solicitantul în circumstanțele prezentei cauze nu poate fi considerată „suficientă”.
157. Pe baza considerațiilor de mai sus, Curtea respinge obiecția guvernului cu privire la neepuizarea căilor de atac interne și concluzionează că statul pârât a afectat însăși esența dreptului de acces al solicitantului la o instanță din cauza limitelor specifice pentru o reexaminare a cazului său, stabilită în hotărârea Curții Constituționale.“
208. Pe de altă parte, procedura de radiere de la funcția de procuror șef al DNA a fost inițiată de ministrul justiției la 23 februarie 2018 (a se vedea punctul de 18 mai sus), cu puțin mai mult de un an și cu două luni înainte de sfârșitul duratei stabilite a mandatului său, aplicabil în temeiul legislației în vigoare la momentul numirii sale (16 mai 2019 — a se vedea punctul 8 de mai sus). Deși reclamantul a rămas în calitate de procuror, aceasta a fost în cele din urmă înlăturată din funcția sa de procuror șef la 9 iulie 2018 (a se vedea punctul de 67 mai sus) înainte de încheierea mandatului său. Această îndepărtare și motivele care o justifică pot fi cu greu conciliate cu luarea în considerare în mod special a naturii funcției jurisdicționale în calitate de ramură independentă a puterii de stat și a principiului independenței procurorilor care — potrivit Consiliului Europei și altor instrumente internaționale — este un element esențial pentru menținerea independenței judiciare (a se vedea punctele 90— 93 de mai sus). În acest context, se pare că îndepărtarea prematură a reclamantului din funcția sa de procuror șef al DNA a învins chiar scopul menținerii independenței sistemului judiciar.
209. În plus, încetarea anticipată a mandatului reclamantului a fost o sancțiune deosebit de severă, ceea ce ar fi avut fără îndoială un „efect de descurajare”, în sensul că ar fi trebuit să îi descurajeze nu numai pe aceasta, ci și pe alți procurori și judecători de pe viitor să participe la dezbateri publice cu privire la reformele legislative care afectează sistemul judiciar și, în general, cu privire la aspecte legate de independența sistemului judiciar (a se vedea, mutatis mutandis, Hotărârea Guja, § 95, și Hotărârea Kayau, § 106, ambele citate anterior).
În data de 22 februarie 2018, ministrul Justiției Tudorel Toader a propus revocarea Laurei Codruța Kovesi din funcția de procuror-șef DNA, ca mai apoi în iulie 2018, Klaus Iohannis să ă revoce pe Laura Codruța Kovesi din funcția de procuror șef al DNA, după ce CCR (Curtea Constituțională a României) a precizat că președintele Iohannis este obligat să emită decretul de revocare al procurorului-șef al DNA