L. Orban: ”Este o imixtiune grosolană a Parlamentului în activitatea executivului şi o încălcare flagrantă a principiului separaţiei puterilor în stat.”

Premierul Ludovic orban a făcut câteva declarații referitoare la starea de alertă.

”Astăzi (n.r.: miercuri 19 mai), odată cu adoptarea de către parlament a hotărârii prin care a fost aprobată starea de alertă, a fost finalizată procedura stabilită în Legea 55 şi putem spune că am intrat pe deplin în starea de alertă maximă, aşa cum am denumit-o în cadrul şedinţei de guvern. Sigur că am extrem de multe observaţii legate de modul în care parlamentul a tratat proiectul nostru de lege şi prin modificările pe care le-a făcut ne-a restrâns atât de mult cât a putut posibilităţile efective de acţiune.

De asemenea, consider că Parlamentul nu avea atributul constituţional şi legal să facă modificări la hotărârea de guvern şi la planul de măsuri aferent hotărârii de guvern, prin care Guvernul României a declarat starea de alertă. Este o imixtiune grosolană a forului legislativ în activitatea executivului şi este o încălcare flagrantă a principiului separaţiei puterilor în stat. Nu putem fi de acord cu o astfel de atitudine, dar nu vom avea o reacţie în momentul de faţă, pentru că cel mai important lucru este ca românii să înţeleagă că încă nu am scăpat de epidemie, să înţeleagă necesitatea acestei stări de alertă şi mai ales necesitatea respectării tuturor regulilor care vor fi instituite în cadrul planului de măsuri, care fac parte din anexele la hotărârea de guvern privind instituirea stării de alertă. În cursul zilei de mâine, până la finalul zilei, toate ministerele vor adopta ordinele de ministru comune, ordinul ministrului sănătăţii cu ordinul ministrului transporturilor privind regulile de protecţie sanitară şi de securitatea muncii în mijloacele de transport.”

Va fi obligatorie purtarea măștii

”Ministrul economiei împreună cu ministrul sănătății vor adopta toate regulile care țin de desfășurarea activităților comerciale și alte măsuri care țin de domeniul economic. De asemenea, ministrul muncii împreună cu ministrul sănătății vor adopta ordinul comun privind reguli de protecție sanitară la locul de muncă și de securitate a muncii. De asemenea, în domeniul educației, ordinul comun deja a fost emis și publicat în Monitorul Oficial – și fac această precizare, pentru că e necesară: va fi obligatorie purtarea măştii. Şi această precizare o fac pentru că va fi obligatorie purtarea măştii în toate spațiile închise. Sigur că purtatul măștii ne creează un oarecare disconfort, sigur că ne poate deranja pe unii dintre noi purtatul măştii, dar această decizie pe care am luat-o – și iată că avem acordul Parlamentului pentru această decizie – şi aici fac o paranteză: din acest moment, inclusiv liderii PSD și ai altor partide vor avea obligația să respecte această măsură.”

Purtatul măștii ne ferește de riscul de a transmite virusul către semenii noștri sau de a fi infectați cu virusul. Toate celelalte reguli de distanță fizică sanitară – am văzut că foarte mulți oameni sunt deranjați de faptul că li se ia temperatura. Această măsură este o măsură necesară pentru a diminua riscul ca o persoană care are o temperatură de peste 37,3 grade și care poate avea virusul respectiv să poată să transmită virusul către alte persoane. La intrarea în spații închise acest triaj este necesar, repet, pentru a-i proteja pe toți cei care se duc la serviciu, care intră în spațiile comerciale, care sunt într-o situație în care dacă sunt infectați, pot să transmită virusul respectiv.”

CNCD l-a amendat pe Președintele Klaus Iohannis

”Daţi-mi voie să mă refer şi la un subiect, să-i spunem, politic. Am rămas stupefiat de decizia de astăzi a așa-zisului Consiliu Național pentru Combaterea Discriminării. O majoritate PSD-UDMR a luat o decizie care nu are nicio legătură cu legea şi cu regimul sancţionatoriu pentru discriminare. Preşedintele României este victima unei decizii pur politice care arată clar că toate instituţiile, care sunt cotropite de PSD, iau decizii împotriva Constituţiei şi împotriva legii. Preşedintele României a fost sancţionat nu pentru că a făcut vreo discriminare, ci pentru că a acţionat în spiritul Constituţiei, apărând un principiu constituţional, principiul integrităţii, şi pentru că a demascat o politică constantă de complicitate a PSD, care, pentru a-şi atrage sprijinul UDMR, a făcut o serie de compromisuri inacceptabile, votând acte normative în repetate rânduri, cum sunt actele normative prin care, practic, se instituia obligativitatea utilizării limbilor minorităţilor peste tot, lăsând să treacă, prin adoptare tacită, un proiect de lege privind declararea autonomiei aşa-zisului Ținut Secuiesc.”

”Toate aceste acţiuni ale PSD au arătat, în ultimii trei ani de zile, că PSD nu apără interesul României, că PSD, pentru a rămâne la putere, a fost capabil să facă orice compromis împotriva interesului României. Cum altfel ar putea fi calificată cedarea la o presiune care a fost pusă în cadrul procedurii de aderare la OECD, în care au acceptat condiţii care au fost puse de un stat, care nu au nicio legătură cu diplomaţia şi care încalcă suveranitatea României, invocând acest pretext, că urmăresc îndepărtarea unei eventuale exercitări a dreptului de veto în cursul procesului de aderare a României la OECD.”

Ludovic Orban a ținut să mai precizeze: ”Nu mai vorbesc de alte şi alte înţelegeri departe de ochii publicului care s-au văzut în declaraţiile unor oficiali maghiari, cum a fost de exemplu declaraţia că tot gazul care va fi extras de la Marea Neagră va fi achiziţionat de un stat vecin, ca şi cum gazul respectiv ar fi fost o resursă aflată la dispoziţia altui stat decât la dispoziţia României. Condamn energic acest comportament neconstituţional, ilegal şi împotriva interesului naţional al unor reprezentanți ai PSD care dețin majoritatea și care au călcat în picioare legea și au transformat o instituție a statului român care trebuie să apere drepturile cetățenilor într-o instituție aflată la cheremul PSD și care ia decizii în funcție de coloratura politică a celor care se află în structura de conducere a instituției.”

Precizăm că și Administrația Prezidențială a luat act de această hotărâre și că o va contesta

“Preşedintele României, domnul Klaus Iohannis, a luat act de hotărârea de astăzi a Consiliului Naţional pentru Combaterea Discriminării. Având în vedere că decizia CNCD este una profund politică, preşedintele României va contesta aceasta hotărâre la instanţa competentă”, arată Administraţia Prezidenţială.

Preşedintele Klaus Iohannis a fost sancţionat miercuri de Colegiul director al Consiliului Naţional pentru Combaterea Discriminării cu o amendă de 5.000 lei, pentru discriminare şi încălcare a dreptului la demnitate pe criteriul de apartenenţă etnică/naţională.

Şeful statului a fost sancţionat pentru declaraţiile făcute în contextul adoptării tacite la Cameră a proiectului legat de autonomia Ţinutului Secuiesc. Aceste declarații le regăsiți în articolul de mai jos:

Klaus Iohannis: “Jó napot kívánok, PSD!”

Distribuie:

Lasă un răspuns