Două rachete au căzut pe teritoriul Poloniei (localitatea Przewodow) la granița cu Ucraina, două persoane murind în explozie.
Președintele Poloniei, Andrzej Duda a făcut apel la calm și la verificarea faptelor în primele declarații după incidentul de marți seara. „Știm că azi toată ziua (ieri, n.r.) Rusia a atacat Ucraina cu rachete, dar nu avem în acest moment dovezi concludente cu privire la cine a lansat această rachetă. Cel mai probabil a fost o rachetă de fabricație rusească, dar totul este încă sub investigație în acest moment.”

O reuniune de urgenţă a ambasadorilor NATO are loc miercuri, în legătură cu explozia din estul Poloniei (localitatea Przewodow), în apropiere de frontiera cu Ucraina, soldată cu doi morţi. Și Consiliul de Securitate al Poloniei se va întruni din nou astăzi, după acest incident.
Preşedintele american Joe Biden a declarat că este „puţin probabil” ca racheta care a lovit Polonia să fi fost lansată din Rusia: ”Există o mulţime de informaţii care contrazic asta.Nu vreau să mă pronunţ până când nu vom investiga pe deplin, dar este puţin probabil, din cauza traiectoriei, să fi fost lansată din Rusia”

Earlier, I met with G20 and NATO Leaders to discuss the explosion in Eastern Poland near the Ukrainian border.
We offer our full support for and assistance with Poland’s ongoing investigation. pic.twitter.com/KZcWZBo4VI
— President Biden (@POTUS) November 16, 2022
Lovitura cu rachetă în Polonia „nu este nimic altceva decât un mesaj al Rusiei adresat summitului G20”, a declarat miercuri Volodimir Zelenski prin videoconferinţă în faţa liderilor grupului reunit în Bali, în contextul în care versiunea că a fost totuşi vorba de o rachetă a sistemului antiaerian al Ucrainei devine din ce în ce mai plauzibilă. „Există un stat terorist împotriva căruia trebuie să ne apărăm”, a avertizat Zelenski, desemnând Rusia, potrivit textului discursului pronunţat de preşedintele ucrainean la ultima sesiune a summitului din Bali, la care „toţi au vorbit despre cum să se pună capăt războiului” declanşat de Rusia în Ucraina. „Iar după aceea, aproape 100 de rachete ruseşti au lovit Ucraina. Clădiri rezidenţiale au ars. Centrale electrice au fost din nou distruse. Sute de localităţi au rămas fără electricitate, apă şi încălzire. Traficul pe internet a fost redus cu două treimi.”
Had a call with 🇵🇱 President @AndrzejDuda. Expressed condolences over the death of Polish citizens from Russian missile terror. We exchanged available information and are clarifying all the facts. 🇺🇦, 🇵🇱, all of Europe and the world must be fully protected from terrorist Russia.
— Володимир Зеленський (@ZelenskyyUa) November 15, 2022
O reacție la incidentul din Polonia a venit în urmă cu puțin timp de la premierul Marii Britanii. Rishi Sunak, premierul Marii Britanii: „Nimic din toate acestea nu s-ar fi întâmplat dacă Rusia nu ar fi invadat Ucraina. Aceasta este realitatea crudă și necruțătoare a războiului declanșat de Putin. Pe măsură ce continuă, reprezintă o amenințare la adresa securității noastre și a aliaților noștri.”
Președintele Turciei, Recep Tayyip Erdoğan, a declarat că ia în serios negațiile Rusiei privind implicarea în atac, adăugând că este posibil să fie vorba de o eroare tehnică. Luând cuvântul la summitul G20 din Bali, el a declarat: „M-am întâlnit cu cancelarul german Olaf Scholz. Există impresia generală că această rachetă nu este de fabricație rusă și această declarație deschide calea către anumite fapte, astfel încât nu ar trebui să insistăm că această rachetă a fost lansată din Rusia. Aceasta ar fi o provocare”. El a adăugat că „pacea poate fi stabilită doar prin dialog și noi dorim să stabilim dialogul”.
Fostul președinte rus și aliat fidel al lui Vladimir Putin, Dmitri Medvedev, a susținut că explozia de pe teritoriul polonez arată că Occidentul se apropie de un nou război mondial. „Incidentul cu presupusa „lovitură cu rachetă” ucraineană asupra unei ferme poloneze dovedește un singur lucru: purtând un război hibrid împotriva Rusiei, Occidentul se apropie de războiul mondial”
The incident with the Ukrainian-alleged "missile strike" on a Polish farm proves just one thing: waging a hybrid war against Russia, the West moves closer to the world war.
— Dmitry Medvedev (@MedvedevRussiaE) November 16, 2022

