„Nole” este greu de oprit

Novak Djokovic a câștigat cel de-al 24-lea trofeu de Grand Slam și al treilea din acest an, după Australian Open și Roland Garros, în timp ce la Wimbledon a pierdut cu Carlos Alcaraz (fost număr 1, acum numărul 2 după Djokovici).

La finalul meciului, care a durat 3 ore și 17 minute, Djokovic a dezvăluit că fiica sa, Tara, în vârstă de 6 ani, l-a ajutat în momentele grele din meci.

„O să îmi ia puțin timp să mă obișnuiesc. Al doilea set a fost cel mai lung din viața mea și știam că nu voi câștiga decât dacă lupt. În setul decisiv mă gândeam doar să închid meciul.

Sunt foarte, foarte mândru și acesta a fost un an de vis, cu trei trofee de Grand Slam din patru și finala de la Wimbledon. Nu credeam că voi ajunge până aici.

Fiica mea de doar șase ani a stat în primul rând și am râs alături de ea de fiecare dată când am stat pe bancă. Îmi dădea energie doar când mă privea!”, a declarat Novak Djokovic

Daniil Medvedev a avut doar cuvinte de laudă pentru adversarul său, care se află într-o formă de zile mari la 36 de ani. și chiar a făcut glume la final:

„Vreau să încep discursul prin a-l întreba pe Novak – Ce faci aici? Nu ai de gând să te retragi?

Lăsăm gluma la o parte, dar nu cred că va fi ultima noastră finală. E a treia și probabil ne vom mai întâlni.

Eu cred că nu am avut o carieră rea și am 20 de trofee. Tu ai 24 de Grand Slamuri. Felicitări ție și echipei tale. Mă simt bine că te-am învins în finala din 2021. E cea mai mare realizare”, a declarat Daniil Medvedev

Distribuie:

Un comentariu

  1. Ace of Base — шведская поп-группа, образованная в 1990 году. Их музыкальный стиль сочетает в себе элементы поп-музыки, дэнса и электроники. Группа стала популярной благодаря хитам „All That She Wants”, „The Sign”, „Don’t Turn Around” и „Beautiful Life”. Эти композиции не только покорили чарты во многих странах мира, но и остаются классикой жанра до сих пор. Ace of Base оставили неизгладимый след в истории поп-музыки, их мелодии до сих пор радуют слушателей по всему миру. Скачать музыку 2024 года и слушать онлайн бесплатно mp3.

Lasă un răspuns