În minutul 85, chiar înaintea unei lovituri libere a lui Manchester United, Radu Drăgușin a fost trimis în teren de antrenorul celor de la Spurs, Ange Postecoglu. Fundașul central român i-a luat locul lui Oliver Skipp. De la intrarea lui Radu Drăgușin, Tottenham a schimbat sistemul. A trecut la oCitește

Distribuie:

Novak Djokovic a câștigat cel de-al 24-lea trofeu de Grand Slam și al treilea din acest an, după Australian Open și Roland Garros, în timp ce la Wimbledon a pierdut cu Carlos Alcaraz (fost număr 1, acum numărul 2 după Djokovici). La finalul meciului, care a durat 3 ore șiCitește

Distribuie:

Manchester City a învins-o clar pe Real Madrid, scor 4-0 (5-1, la general), iar echipa antrenată de Pep Guardiola s-a calificat în finala Ligii Campionilor, unde va înfrunta Inter Milano. După 1-1 în tur, Real Madrid a fost inexistentă în cea mai mare parte a meciului de pe Etihad. PresaCitește

Distribuie:

Dinamo a învins-o aseară pe CSA Steaua în etapa 9 a play-off-ului ligii secunde, scor 3-0 și țintește promovarea directă în acest final de sezon! Doar Dinamo București a jucat fotbal aseară pe Arena Națională, fiind răsplătită cu goluri ce-au zguduit stadionul și au umilit rivala. CSA Steaua nu aCitește

Distribuie:

Echipa Los Angeles Lakers a retras tricoul cu numărul 16 purtat de spaniolul Pau Gasol în perioada în care acesta a evoluat la echipa californiană din campionatul profesionist nord-american de baschet (NBA). Evenimentul a avut loc în pauza meciului pe care Lakers l-a câştigat în faţa formaţiei Memphis Grizzlies (scorCitește

Distribuie:

  UPDATE: Astăzi a avut loc meciul dintre Camerun si Serbia, scorul final fiind de 3-3, după ce sârbii au condus cu 3-1. Serbia are doar un singur punct în grupa G și vine după înfrângerea cu Brazilia (0-2), iar africanii, tot cu un singur punct, după ce în primulCitește

Distribuie:

În cursul zilei de luni, a avut loc tragerea la sorți a meciurilor din play-off-ul Conference League, iar CFR Cluj a nimerit cel mai dificil adversar posibil: Lazio Roma. Totuși, echipa din Gruia este singura care reprezintă România într-o competiție europeană, după ce FCSB a încheiat grupa pe ultimul loc,Citește

Distribuie:

Coco Gauff a reușit la Paris cel mai important rezultat de până acum al carierei, americanca de 18 ani calificându-se în finala de la Roland Garros. Favorită 18, Gauff a trecut de Martina Trevisan (59 WTA). În marea finală de sâmbătă, Gauff va da însă peste cea mai în formă jucătoare dinCitește

Distribuie: