O nouă ordonanță militară privind orarul de timp când persoanele peste 65 de ani pot ieși din case

Președintele României, domnul Klaus Iohannis, a susținut luni, 27 aprilie a.c., la Palatul Cotroceni, o declarație de presă prin care a ținut să abordeze trei teme majore: când încep școlile, problema cu intervalul orar când persoanele peste 65 de ani pot ieși din case și ultima temă situația din Republica Moldova.

Citește: Când încep cursurile în școli

”O a doua temă, foarte importantă, cred, pe care am discutat-o și am luat o decizie, se referă la persoanele peste 65 de ani, care în momentul de față, conform unei ordonanțe militare, pot ieși la anumite ore, între 11:00 și 13:00.

Având în vedere că vremea se încălzește, că intervalul stabilit a fost considerat prea scurt, începând de astăzi, tot prin ordonanță militară, se va schimba acest interval. Deci, persoanele peste 65 de ani vor avea la dispoziție două intervale zilnice: dimineața de la ora 07:00 până la ora 11:00 și seara de la ora 19:00 până la ora 22:00, când vor putea să iasă din casă, fie pentru cumpărături, fie pentru a face un pic de mișcare în jurul casei sau în jurul blocului.”

Citește: Marți 28 aprilie, ora 09:00 va fi lansat IMM INVEST ROMÂNIA

Distribuie:

Lasă un răspuns