70.000 lei prin Programul “Casa Eficientă Energetic”

Proprietarii de case din România vor putea primi un ajutor de maxim 15.000 de euro, dacă își eficientizează din punct de vedere energetic imobilele.

Statul va deconta 60% din valoarea investiției, având la dispoziție un fond de 100 de milioane de euro.

“Împreună cu echipa de la Ministerul Mediului, Apelor şi Pădurilor, cu cei de la Administraţia Fondului pentru Mediu, am gândit în premieră un program care să sprijine eficienţa energetică în România. Obiectivul principal al acestui program este să sprijine mediul şi economia pentru că, astfel, România poate să facă investiţii inteligente. Românii vor rămâne cu mai mulţi bani în buzunar, vom reuşi împreună să reducem emisiile de gaze cu efect de seră şi statul român, prin Guvernul pe care îl reprezint, va pompa resurse financiare importante în industrii care, la rândul lor, vor crea locuri de muncă. Programul “Casa Eficientă Energetic” intră, în consultare publică şi toţi românii vor putea să parcurgă Ghidul, vor putea să-i aducă adăugiri şi să facă şi completări, dacă va fi cazul. Programul pe care îl lansăm astăzi se adresează exclusiv proprietarilor de case din România. Prin acest program, aceştia pot să-şi eficientizeze energetic locuinţele pe care le au, accesând o primă de eficienţă energetică de până la 15.000 de euro, cu care vor putea să-şi instaleze sisteme de termoizolaţie, ferestre, centrale de condensaţie, panouri solare, sisteme de iluminat cu LED, toate sistemele posibile pe care românii şi le pot achiziţiona şi astfel să-şi transforme casele în case eficient energetic”, a afirmat Costel Alexe.

Obiectivele programului sunt creşterea performanței energetice și/sau utilizarea energiei regenerabile în locuințele unifamiliale existente, situate într-un imobil-construcție având regim de înălțime maximum P+2E.

Pot aplica în cadrul programului persoanele fizice cu domiciliul în România, care sunt proprietar/coproprietar al imobilului.

Finanțarea nerambursabilă acordată va fi în cuantum de maximum 70.000 lei pe fiecare proiect.

Printre cheltuielile eligibile, se numără următoarele:

  • cheltuielile cu lucrările de reabilitare termică a elementelor de anvelopă a clădirii;
  • cheltuielile cu lucrările de instalare/reabilitare/modernizare a sistemelor de încălzire și de preparare și utilizare a apei calde de consum;
  • cheltuielile pentru achiziționarea și montarea de sisteme de ventilare mecanică cu recuperare a căldurii (eficiența minimă de recuperare a căldurii 75%);
  • cheltuielile aferente implementării de elemente de tâmplărie cu vitraj cu control solar sau sisteme de umbrire exterioară (obloane, jaluzele etc.) cu reglare manuală sau cu reglare automată inteligentă;
  • cheltuielile pentru elaborarea certificatului de performanță energetică și efectuarea auditului energetic înainte de intervenție, elaborarea certificatului de performanță energetică și elaborarea raportului de implementare după intervenție; Autoritatea decontează pentru toate aceste cheltuieli până la 1.500 lei.

Programul Casa Eficientă Energetic va demara imediat după perioada dezbaterii publice (30 de zile) și după publicarea în Monitorul Oficial.

Distribuie:

Lasă un răspuns